TT Ads

Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Federației Române de Handbal a luat act de retragerea din Liga Zimbrilor a formației Dunărea Călărași, din rațiuni financiare. În același timp, toate rezultatele înregistrate de Dunărea până acum au fost anulate, pe motiv că gruparea din Călărași a participat la mai puțin de 50%+1 din numărul de jocuri aflate în calendarul acestui sezon, decizia fiind luată conform art. 29.1 din R.O.D.C.N.H. 2020-2021.

Întrucât călărășenii câștigaseră în tur doar patru meciuri, cu Magnum Botoșani, CSM Reșița, CSM Focșani și Minaur Baia Mare, celorlalte 12 echipe din Liga Zimbrilor, inclusiv Clubului Sportiv Universitar din Suceava, le-au fost scăzute câte trei puncte în clasament. În urma acestei operațiuni, formația antrenată de Adrian Chiruț și Iulian Andrei își păstrează poziția a XII-a în clasament, chiar deasupra liniei retrogradării.

La finalul sezonului regular, primele opt clasate se vor califica în play-off, în vreme ce restul vor lupta în play-out pentru menținerea în eșalonul de elită al handbalului românesc. În afară de Dunărea Călărași, care s-a retras din campionat, la finalul ediției 2020-2021 a Ligii Zimbrilor vor retrograda ultimele trei clasate.

Formația suceveană a reluat antrenamentele încă din 6 ianuarie, iar în aceste zile pregătesc asiduu startul returului, care bate la ușă. Primele două runde, a XVI-a și a XVII-a, se vor desfășura tot sub formă de turneu, la Sfântu Gheorghe. CSU din Suceava va juca miercuri, 3 februarie, de la ora 18.30, împotriva celor de la Steaua București, urmând ca o zi mai târziu, de la ora 15.45, să se confrunte cu CSM Făgăraș.

Clasament actualizat Liga Națională de handbal masculin:
1. Dinamo București 14 14 0 0 377-271 42
2. Potaissa Turda 14 12 0 2 421-341 36
3. Dobrogea Sud 14 11 0 3 347-291 33
4. Minaur Baia Mare 14 9 1 4 317-276 28
5. CSM București 14 9 0 5 394-362 27
6. Steaua București 14 6 3 5 345-324 21
7. Poli Timișoara 14 7 0 7 249-253 21
8. CSM Focșani 14 7 0 7 257-269 21
9. HC Buzău 14 5 2 7 370-379 17
10. CSM Vaslui 14 5 1 8 357-386 16
11. CSM Făgăraș 14 5 0 9 298-325 15
12. CSU din Suceava 14 4 2 8 311-344 14
13. CSM Bacău 14 4 0 10 256-312 12
14. CSM Reșița 14 2 0 12 327-374 6
15. Magnum Botoșani 14 0 1 13 199-308 1
Notă: Formația Dunărea Călărași s-a retras din campionat la finalul turului și toate rezultatele i-au fost anulate.

Sursa svnews.ro

TT Ads