Noi, mamele, alergand mereu ici si colo, pentru a ne desprinde din miile de angajamente, nu gasim niciodata timp pentru noi si sa ne dedicam la ceea ce ne place si ceea ce este bun pentru sufletul nostru. Iata scrisoarea Laviniei de pe blogul Le Briscole .
Timpul, adevaratul dusman al mamelor noastre
Anul se apropie de sfarsit si niciodata ca acum nu ma simt cu adevarat urmarit. Vei spune: de la ce? Din timp, in toate sensurile. Voi explica.
Am patruzeci de ani si chiar daca stiu ca nu le arat fizic, le simt pe toate. Si daca trebuie sa fiu sincer, mai simt si eu ceva mai mult. Va fi viata de zi cu zi care ma oboseste , acea viata de mama pe care incerc sa o povestesc in postarile mele de invitati de pe blogul tau si care in ultimele luni ale anului ma face sa trec greu intre un angajament si altul.
Dupa cum stiti, sunt o mama destul de atipica : nu-mi place sa particip si sa organizez petreceri pentru copii , nu-mi place sa fac acele lucruri ca o mama pe care societatea le cere si nu ma simt vinovata (desi diferenta cu mamele tovarasilor copiilor mei o simt uneori si va spun ca ma simt incomod cand nu trebuie!), nu fac prajituri si biscuiti de casa si coac sofficinii la cina (cand nu fac nici macar nu-i pune pe copii sa ia masa cu lapte si biscuiti sau paine si dulceata, ei numesc cina mic dejun!).
Dar acum, ca am inceput cu activitatile extracurriculare pe care le-am evitat ca ciuma pana anul acesta, chiar ma simt mai urmarit ca niciodata de orele care trec, de zilele mereu la fel si de lucrurile pe care nu apuc sa le fac niciodata. .
Stiu ca nu sunt singur, dar poate ca vorbind despre asta ma va ajuta sa ma simt mai bine si sa ma impac cu mine insumi. Lucrez, ma gandesc la copiii intre scoala, dans, muzica, cumparaturi si diverse nevoi, seara ajung cu adevarat epuizata . Nici macar nu mai am puterea sa ma uit la nimic pe Netflix: zilele trec mereu la fel, trantite in stanga si in dreapta, si incerc mereu sa fac rost. Cand ajung la sfarsitul unei zile deosebit de stresante (a se citi pe langa activitatile normale sunt si intalniri scolare cu profesorii, sau angajamente suplimentare de munca, sau inca alte lucruri X, stiu, mecanicul sa spun) in drum spre casa in masina spun cu voce tare ,,Dar cum am facut totul fara sa am un accident de masina?” . Si creierul se topeste.
Da, creierul se topeste pentru ca in toate acestea imi dau seama ca imi traiesc viata alergand dintr-o parte in alta fara sa pot face cu adevarat ceva pentru fiinta mea , pentru sufletul meu.
Pentru ca, draga mea, ceea ce lipseste cu adevarat este timpul . Timp pe care poate il pierd inutil in masina, sau acasa pe canapea pentru ca este intr-adevar prea obosit chiar si pentru a citi. Dar am dreptate sa las timpul sa treaca asa? Sunt singurul care se prabuseste 7 zile pe saptamana si apoi nu are niciodata timp sa se dedice singure? Nu.
Dar s-au schimbat vremurile?
De ce alergam cu adevarat toata ziua, dar avem timp pentru dragoste? Mi se pare ca nu.
Nu-mi vad niciodata prietenii , de asemenea, pentru ca nu este usor sa ajungi sa ajungi.
Pentru a putea discuta, profit de cele cateva ore libere pe care le pot avea de la serviciu si chiar si acolo ma simt mereu urmarita. Sunt pe punctul de a-l vedea pe prieten si imi creez un angajament de munca pentru a putea impartasi experiente.
In acest moment istoric in care impartasirea momentelor este imediata datorita folosirii retelelor de socializare, in schimb ma simt complet izolat, pentru ca nu exista un share format din ras si priviri live.
Din acest motiv, cu cateva zile inainte de sfarsitul anului vreau sa evit sa postez pe bune intentii pe care le ignor in mod regulat (sa zicem ca incep bine dar apoi termin prost !!!), sau sa postez pe ,,hai sa facem bilantul asta. an” . Complet inutil. Singurul lucru pe care vreau sa-l scriu aici, insa, in asa fel incat sa fiu mereu cu ochii pe el este ca vreau sa gasesc timp sa fac tot ce nu este ,,datorie” ci doar ,,placere” . Si imi voi indrepta toate eforturile in aceasta directie.
Sper ca cu aceasta scrisoare nu te-ai plictisit, intr-adevar te intreb daca si tu uneori te simti frustrat ca mine, regret ca stii ca ti-ar placea sa ai mai mult timp de dedicat oamenilor pe care ii iubesti… sau sunt eu cel care sunt un dezastru total si trebuie sa merg cu greu asa cum fac deja!
