Stiti ce regreta cel mai mult oamenii inainte de a pleca pe cealalta lume? Nu, nu vorbesc despre faptul ca au facut putini bani sau ca nu au avut succes. De cele mai multe ori, ei regreta ca nu au avut timp sau nu au putut face ceva bun in viata, sa ajute o persoana draga sau o cunostinta si, cel mai important, ca au acordat putina atentie copiilor lor.
Dragostea parinteasca este un sentiment de neinlocuit care poate face minuni: vindeca sufletul copilului tau, ii cresc aripi in spatele lui, il ridica in picioare atunci cand nu mai are putere si, cel mai important – il face fericit. Fiecare parinte o manifesta in moduri diferite. Dar exista si cei care nu-si arata sentimentele. Sau nu exista deloc…?
In acest articol, vom vorbi despre importanta iubirii parintesti in cresterea copiilor, cum se manifesta si ce influenteaza dezvoltarea acestui sentiment la adulti.
Ce spun stiinta si statisticile?
Cand apare un copil in familie, parintii incep sa se intrebe cum sa-l creasca corect? Cum ar trebui sa se comporte? Merita sa i se acorde atentie maxima sau trebuie invatat sa fie independent inca din leagan si sa respecte o disciplina stricta? Cartile sfatuiesc un lucru, bunicii si vecinii altul. Cate persoane, atatea pareri, dar exista fapte dovedite stiintific care arata ca cresterea copiilor in conditii de dragoste si ingrijire este o garantie a unui viitor copil fericit.
In 2013, oamenii de stiinta au efectuat un studiu si au ajuns la concluzia ca parintii care dedica mult timp copiilor lor se simt mai fericiti decat cei care sunt indiferenti fata de copil. „Atunci cand investim in bunastarea celorlalti, noi insine experimentam o bunastare mai mare”, spun autorii studiului. Pur si simplu, in sistemul parinte-copil, principiul „ce semeni, asa culegi” functioneaza. Daca exista in anturajul dumneavoastra persoane care isi suna copiii de mai multe ori pe zi pentru a-i intreba daca au mancat bine, nu va grabiti sa-i condamnati, ci doar priviti in ochii parintilor fericiti.
In Statele Unite, aproximativ 90% dintre parinti au folosit cel putin o data injuraturile, batjocura si chiar violenta ca mod de a-si creste copilul, in ciuda faptului ca, potrivit legilor acestei tari, abuzul asupra copilului este baza unui proces. Parintii tind sa creada ca, in calitate de adulti, copiii lor vor intelege severitatea lor si ii vor ierta pentru aceasta, desi in realitate nu este asa. Acest lucru este evidentiat de un studiu la care au participat aproape 970 de familii. Acesta a aratat ca strictetea excesiva din partea parintilor fata de copii la varsta de 13 ani, manifestata sub forma verbala aspra, a dus la probleme si depresie la adolescenti.
Un rol important in formarea si dezvoltarea personalitatii unui copil il joaca relatia dintre tata si mama. Prin exemplul lor, parintii demonstreaza un model de comportament in cadrul familiei si stabilesc atitudini pentru viitor. Se intampla ca o mama sa il indeparteze in mod deliberat pe tata de la cresterea copilului, ranind astfel psihicul copilului si pe al ei. Studiul a aratat ca femeile care traiesc dupa principiul „nimeni nu va avea grija de tine ca mine”, care echivaleaza ingrijirea unui copil cu sacrificiul de sine si isi interzic sa isi traiasca propria viata, sufera mai des de depresie decat alte reprezentante ale sexului frumos care au devenit, de asemenea, mame. Astfel se naste la copii un sentiment de vinovatie pentru viata nefericita a unui parinte.
Iubirea si cresterea copiilor intr-o familie sunt doua concepte inseparabile. Daca parintii isi manifesta in mod deschis lipsa de respect unul fata de celalalt, se cearta in fata unui copil, acest lucru poate afecta grav starea acestuia: sunt posibile semne de anomalii in dezvoltarea creierului, tulburari de somn, precum si probleme de comportament. Toate acestea sunt rezultatul faptului ca se afla intr-un conflict familial indelungat sau cronic.
Unii parinti isi permit sa rezolve lucrurile intre ei de fata cu copilul, crezand ca acesta inca nu intelege nimic. Studiile au dovedit contrariul: copiii in jurul varstei de doi ani incep sa observe comportamentul adultilor. Ei observa conflictul chiar daca parintii se cearta in liniste. La aceasta varsta, copilul descifreaza in felul sau motivul disputei, iar la o varsta mai inaintata, copiii incep sa isi asume responsabilitatea pentru conflictele parintilor lor.
Pana de curand, se credea ca divortul are un efect daunator asupra copiilor, dar studiile au aratat ca certurile inainte si dupa divort sunt cele care afecteaza psihicul copilului, si nu faptul separarii parintilor. Potrivit altor date, parintii care se retrag in ei insisi si sunt indiferenti unul fata de celalalt, interfereaza prin comportamentul lor cu dezvoltarea psihologica, emotionala si sociala a personalitatii copilului.
Exista alte cateva tendinte importante in interactiunea parinte-copil. Dupa ce au efectuat o serie de studii, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca tutela excesiva si dorinta de a face un copil „destept dincolo de anii sai” impiedica formarea propriei sale activitati, ceea ce poate duce la o incalcare a dezvoltarii intelectuale in acelasi mod ca si severitatea excesiva.
Instabilitatea stilului de educatie si insuficienta satisfacerii nevoilor copilului afecteaza, de asemenea, formarea personalitatii si a comportamentului. Un fapt interesant: dezvoltarea intelectuala a baietilor este influentata de atitudinea mamei, iar fetele de cea a tatalui. Pentru fiice, este important echilibrul dintre control si strictetea cerintelor, iar pentru fii, absenta tutelei si satisfacerea nevoilor.
Desigur, atingand tema iubirii si a importantei acesteia in cresterea unui copil, nu putem sa nu ne amintim de cei din orfelinate. Potrivit statisticilor, 40% dintre acestia devin alcoolici sau dependenti de droguri, alti 40% devin infractori si doar 20% reusesc sa se integreze cu succes in societate si sa-si aranjeze viata in siguranta. Desigur, cineva va spune ca genele si conditiile proaste sunt de vina, dar nu uitati ca dragostea si grija parinteasca reprezinta fundamentul unui viitor fericit. Indiferent cat de talentati sunt profesorii, un copil va avea intotdeauna nevoie de o familie, de caldura materna si de umarul tatalui.
Unii dintre elevi sunt norocosi si isi gasesc noi familii, dar doar 8-10% dintre copii se intorc din nou la orfelinat din cauza faptului ca parintii nu fac fata cresterii sau din cauza lipsei unor conditii bune pentru copil, iar o parte dintre „noii ” parinti recunosc ca nu au putut iubi copilul ca pe al lor. Pentru a reduce cat mai mult astfel de cazuri, sunt create scoli pentru parinti adoptivi, unde mamele si tatii sunt pregatiti pentru viata cu un nou membru al familiei.
Copiii ramasi fara ingrijire parinteasca se aleg cu trauma respingerii: le este greu sa faca alegeri, nu stiu sa isi asume responsabilitati, sa isi stabileasca obiective. Este posibila „vindecarea” traumei cu ajutorul iubirii parintesti si a unui exemplu clar de ceea ce inseamna viata in conditii de sprijin si intelegere reciproca.
Asadar, de ce cineva isi iubeste neconditionat propriul copil sau copilul adoptat, in timp ce altcineva manifesta indiferenta sau isi mascheaza sentimentele prin severitate excesiva si disciplina aspra? Unde este aceasta linie subtire intre dragostea care creeaza si distruge psihicul copilului? Haideti sa ne dam seama.
Dragostea parentala: de ce depinde?
Mi-ar placea sa cred ca toti parintii isi iubesc copiii in mod egal, ca dragostea parinteasca este un instinct. Dar aceasta este mai mult o reprezentare a imaginii ideale a lumii decat realitatea. De fapt, situatia este diferita. Potrivit expertilor, dragostea pentru copii nu este inerenta naturii umane, dar exista o tendinta biologica, ca la multe mamifere, de a avea grija de copii.
Anterior, in familiile taranesti, copilul era observat, iar experienta comunicarii cu copiii era dobandita de la sine. Este de inteles: atunci nu existau literatura utila, psihologi si forumuri in care sa se discute despre cum sa cresti un copil. Acum exista o atitudine clara ca parentalitatea este buna, ca copiii sunt un semn al unei familii cu drepturi depline, dar, plonjand in realitate, parintii inteleg ca educatia nu este atat de simpla.
A iubi un copil inseamna sa faci un efort. Aceasta este o munca serioasa. Deci, de ce unii parinti incep sa iubeasca un copil chiar in timpul dezvoltarii sale in uter, altii dobandesc aceasta dragoste in procesul de crestere, iar altii nu cunosc aceasta fericire?
Dragostea parentala este influentata de urmatoarele:
- Pregatirea pentru nasterea copiilor: in ciuda promovarii active a parentalitatii de catre rude, mass-media si guvern, dorinta de a deveni mama si tata trebuie sa vina de la viitorii parinti insisi. Cu cat cuplul abordeaza mai constient aceasta problema, cu atat le este mai usor sa se adapteze la un nou rol si cu atat mai confortabil se simte copilul. Se intampla ca un copil sa apara neplanificat in familie, dar, in ciuda tuturor grijilor, totul merge bine. Si se intampla si invers: parintii isi doresc cu adevarat sa aiba un copil, dar, confruntati cu dificultati dupa aparitia lui, se scufunda intr-o serie de conflicte si stres care afecteaza copilul. Cel mai bun mod de a evita situatiile negative nu este sa traiesti cu iluzii despre maternitatea si paternitatea fara griji, ci sa fii pregatit pentru dificultati; nu refuza ajutorul rudelor si percepe perioada de crestere a unui copil ca pe o placere.
- Educatia in familie: Copiii tind sa transfere comportamentul parintilor lor catre viitoarea lor familie. Daca un parinte a fost crescut de parinti indiferenti, el poate manifesta o atitudine similara fata de copilul sau sau, dimpotriva, sa mearga prea departe cu tutela si ingrijirea. Este important sa va dati seama la timp de traumele din copilarie si sa intelegeti daca transferati copiilor experienta voastra dureroasa, pentru a realiza cat de eficient este modelul vostru de comportament si daca merita sa schimbati ceva pentru bunastarea copilului.
- Relatia dintre soti: familia este un singur organism. Parintii care au sentimente calde unul pentru celalalt, care se ingrijesc unul pe celalalt, au mai multe resurse pentru a-si iubi copiii. Se intampla ca un parinte sa inceteze „automat” sa mai iubeasca un copil daca relatia dintre adulti nu functioneaza. Sau o alta situatie frecventa: o mama tanara este cufundata in ingrijirea unui copil, uitand de sotul ei. Ca urmare, barbatul incepe sa se enerveze si sa dea vina pe copil pentru lipsa de atentie din partea sotiei sale. Pentru a preveni ca acest lucru sa se intample, fiti atenti la toti membrii familiei, dati generatiei tinere un exemplu despre ce inseamna o familie puternica si iubitoare.
- Iubirea de sine: Te iubesti pe tine insuti? Iti accepti punctele forte si punctele slabe? Aveti incredere in voi insiva sau va faceti deseori griji pentru orice? Acest lucru este important deoarece o persoana tinde sa proiecteze atitudinile fata de sine asupra copilului. Este necesar sa intelegem ca un copil este o persoana separata, cu propriile caracteristici. Compararea lui cu el insusi sau cu alti copii nu va duce la nimic bun. Trebuie sa invatati sa il acceptati asa cum este, sa ii respectati virtutile si sa fiti capabili sa directionati defectele in directia corecta.
- Experienta: Este posibil ca parintii sa fi avut experienta in cresterea fratilor mai mici sau a copiilor dintr-o casatorie anterioara, dar nu este una buna. Capacitatea de a invata din propriile greseli si de a vedea beneficiile chiar si in cea mai dificila situatie va va ajuta sa scapati de impresiile negative ale experientei trecute, sa corectati greselile si sa va construiti viitorul intr-un mod nou.
- Calitatile personale: atunci cand decid sa devina parinti, nu toata lumea intelege ca intr-o noua viata nu va mai fi lasata in voia sortii ca inainte. Lipsa de dorinta de a-si sacrifica timpul si interesele da nastere la antipatie fata de copil, iar rabdarea, receptivitatea si veselia, dimpotriva, il intaresc.
Se crede ca dragostea de mama si de tata este diferita. Dezvoltandu-se in pantecele mamei, copilul declanseaza anumite procese fiziologice care ajuta femeia sa se simta mai bine in legatura cu copilul, sa isi formeze o dorinta de a avea grija de el. Nu e de mirare ca medicii pun o mama nou-nascuta pe pieptul ei imediat dupa nastere. Cu ajutorul contactului piele pe piele, copilul nu numai ca se adapteaza rapid la o lume noua pentru el insusi, dar primeste si primele senzatii de caldura si dragoste materna.
In cazul tatilor, totul este diferit: ei incep sa iubeasca copilul in procesul de crestere a acestuia, obisnuindu-se cu el. In ciuda absentei unei conexiuni fiziologice, intre tata si copil poate aparea o legatura emotionala speciala, care va fi mai puternica decat cea dintre copil si mama.
S-ar parea ca dragostea este un sentiment creativ, dar, de fapt, exista si o alta fata a monedei atunci cand parintii exagereaza cu grija sau cu cerintele mari. Asadar, ce este dragostea sanatoasa pentru un copil?
Modalitati de exprimare a iubirii
Doar sa iubesti un copil nu este suficient. Este important sa va aratati sentimentele, altfel copilul va incepe sa se simta nedorit. Poti vorbi zilnic ca il iubesti, dar exista mai multe moduri de a-ti arata dragostea care iti vor spune ce simti fara cuvinte.
Exista 4 modalitati principale de manifestare a sentimentelor parintesti:
- Contactul vizual: uneori este suficient sa privesti o persoana in ochi pentru a intelege starea interioara a acesteia. Schimbul de priviri este un moment important in comunicarea cu un copil, mai ales atunci cand acesta inca nu percepe vorbirea si nu poate spune singur ce simte. In ultimul timp, parintii privesc in ochii copilului atunci cand doresc sa aiba un impact emotional puternic in momentul cenzurii pentru o abatere. Unii evita cu totul contactul vizual, subestimand rolul acestuia in formarea unor relatii sanatoase. Este important sa va uitati la copil atunci cand va vorbeste – pentru ca el sa simta interesul dumneavoastra in comunicare. Daca copilul dumneavoastra este suparat, priviti-l in ochi: uneori este suficient pentru a-l face sa se simta in siguranta si sprijinit.
- Contactul fizic: nou-nascutii sunt aproape tot timpul in mainile parintilor lor, pentru ca ii ajuta sa se simta in siguranta. Pe masura ce un copil creste, intimitatea fizica devine mai redusa. Unii parinti cred ca, incepand din adolescenta, copiii nu au nevoie de un contact fizic suplimentar cu un parinte, desi, de fapt, copilul poate avea mare nevoie de el. Imbratisati-va copiii mai des, imbratisati-i cand le cititi basme inainte de culcare, luati-i de mana si pur si simplu atingeti-i cu orice ocazie. Nu degeaba exista o expresie printre psihologi: „Daca un copil nu este mangaiat pe cap in fiecare zi, creierul lui se usuca”.
- Atentie nemijlocita: in agitatia zilelor pline de griji, nu uitati sa acordati atentie copilului. Faceti o plimbare inainte de culcare, inventati un ritual de familie, vorbiti despre cum v-a mers ziua. Chiar daca exista foarte putin timp pentru acest lucru, este important sa il petreceti in mod constient si sa va indreptati toata atentia catre copil in astfel de momente. Astfel, copilul primeste confirmarea ca este iubit si important pentru dumneavoastra chiar si in cea mai dificila si mai plina de evenimente zi. Momentele nepretuite petrecute in copilarie alaturi de parinti vor deveni o amintire placuta pentru acesta, incalzindu-i inima pe tot parcursul vietii.
- Exprimarea verbala a iubirii: aceasta include laude, incurajari, exprimarea admiratiei pentru realizarile copilului. Daca nu ii impartasiti copilului bucuria victoriei sale, el poate avea ideea ca nu este suficient de bun pentru parintii sai si ca nu se straduieste suficient pentru a merita dragostea lor. Aratati-va sentimentele, nu va zgarciti la cuvinte frumoase – in acest fel il veti salva pe copil de griji si de dorinta nesanatoasa de a dovedi ca este demn de dragostea dumneavoastra.
Multi parinti nu-si exprima dragostea pentru copiii lor, nu pentru ca nu vor, ci pentru ca nu stiu cum sa o faca. Acesta este un talent care este important si care trebuie dezvoltat. Bunatatea, delicatetea, dragostea pot fi invatate impreuna cu copiii, cu ajutorul sprijinului reciproc. Chiar si atunci cand situatia a ajuns la limita si a aparut ostilitatea intre parinti si copil din cauza lipsei de caldura, de grija si de intelegere reciproca, nu trebuie sa se renunte. In acest caz, ar trebui sa solicitati ajutorul unui specialist
Desigur, atunci cand un copil se comporta bine, nu este dificil sa va aratati grija si dragostea fata de el. Si ce se intampla daca este rebel? Cum sa va exprimati dragostea atunci cand este dificil sa rezistati criticilor si observatiilor dure in directia lui? Raspunsurile la aceste intrebari pot fi gasite in cartea „Nurturing from the Heart” de Alfie Kohn. De fiecare data cand vreti sa faceti o remarca unui copil, puneti-va in locul lui si intrebati-va: „Daca eu insumi as auzi remarca pe care tocmai am facut-o copilului meu sau daca m-ar trata asa cum am facut-o eu cu acesta, m-as simti iubit neconditionat?”
Ar trebui sa raspundeti sincer si sa nu va convingeti ca acest copil este prea sensibil, si nu cuvintele dvs. jignitoare. Dar acest lucru nu inseamna ca trebuie sa renuntati complet la critica, deoarece critica este, de asemenea, o manifestare a grijii, dar aici este important sa nu depasiti linia fina:
- Alegeti cu atentie cazurile in care remarca ar fi potrivita: analizati situatia si evaluati daca actul ameninta cu adevarat viata, sanatatea copilului sau este contrar standardelor morale. Si este necesar sa spuneti „nu” strict la acest lucru?
- Limitati domeniul de aplicare a criticii: nu generalizati, ci vorbiti despre un defect sau un act specific pe care il considerati gresit. De exemplu, „Nu-i respecti pe oameni!” inlocuiti cu „Nu ai lasat-o pe fata sa mearga inainte – asta nu e bine!”.
- Reduceti nivelul de negativitate: tonul crescut si cuvintele dureroase din partea parintilor pot juca o gluma cruda si pot duce la efectul opus, iar copilul va continua sa greseasca pentru a va face in ciuda. Fiti atenti la expresiile faciale, la gesturi, la cuvinte, fiti blanzi, dar increzatori in pozitia dumneavoastra.
- Inlocuiti critica cu discutii despre consecintele comportamentului gresit: incercati in loc de „Ti-am spus sa nu faci asta! Nu e frumos!” spuneti: „Sunt foarte suparat de comportamentul tau” sau „Uite, prietenul tau plange acum. Este jignit de tine si il doare. Concentreaza-i atentia asupra consecintelor si intreaba-l daca se va comporta in mod similar data viitoare.
Dand dovada de vointa, agresivitate si nemultumire, copilul exploreaza limitele a ceea ce este permis. Sarcina parintelui este sa i le arate, sa-l invete sa aiba rabdare si sa dea dovada de prudenta cu ajutorul iubirii.
Educatie cu dragoste pentru mediu
Nu numai parintii, ci si realitatea inconjuratoare participa la formarea personalitatii copilului. Educarea la copii a iubirii fata de pamantul natal, de natura nu este obligatorie, dar, potrivit psihologilor, poate avea un impact serios asupra formarii viziunii corecte asupra lumii si poate deveni baza pentru dezvoltarea scopului, eruditiei si increderii in sine.
Un copil are nevoie de un camin la fel de mult ca si de o familie. El trebuie sa cunoasca istoria originii neamului sau, a tarii, mai ales paginile sale pozitive. Acest lucru nu inseamna ca copiii nu trebuie sa observe neajunsurile, dar nu trebuie sa le cunoasca inca. Pentru a insufla dragostea pentru patrie la copii, aveti nevoie:
- Vorbiti despre originea familiei: prezentati-i copilului arborele genealogic, aratati-i fotografii vechi, faceti impreuna un arbore genealogic. Astfel, el va simti ca face parte dintr-o familie mare, in care au existat participanti eroici la razboaie si cei care au contribuit la dezvoltarea tarii cu munca lor profesionala, fizica, intelectuala.
- Insuflati interesul pentru tara natala: spuneti de ce strazile, orasele, localitatile au astfel de nume, povestiti despre conationali celebri si meritele lor. Copilul va fi incantat sa realizeze ca locuieste in acelasi oras in care au trait eroii locali.
- Introduceti folclorul si mestesugurile populare: cititi-i copilului dumneavoastra povesti populare, oferiti-i o jucarie tematica, mergeti impreuna la o piesa de teatru sau urmariti un desen animat.
- Povesteste despre obiectivele turistice: mergand pe strazile orasului, atrageti atentia copilului asupra templului istoric, monumentului, podului antic, captivati-l cu o poveste despre ele. Va puteti aminti un incident din copilarie care este asociat cu o anumita atractie.
- Calatorie: nu este necesar sa calatoriti departe, este suficient sa vizitati cel mai apropiat oras sau alta asezare. Pregatiti calatoria in avans: gasiti locuri interesante, faceti un itinerar, studiati istoria locului.
Educarea la copii a dragostei pentru natura joaca un rol important in formarea personalitatii. Prin comunicarea cu lumea exterioara, copiii invata sa aiba grija, sa cultive in ei insisi calitati morale. Trebuie amintit faptul ca copilul copiaza comportamentul adultilor, asa ca este important sa-i aratam un exemplu de grija fata de animale si alte resurse naturale. Luati-va un animal de companie, daca este posibil, iesiti mai des in natura si aratati cat de important este sa pastrati curat locul in care locuiti si va odihniti, participati la actiuni de caritate pentru animalele fara adapost. Cu cat copiii intra mai des in contact cu mediul inconjurator, cu atat vor trata mai atent oamenii.
Si inca cateva sfaturi
Atmosfera de iubire este extrem de importanta pentru un copil aflat in etapa de crestere. Pentru a o crea, parintii trebuie sa lucreze, in primul rand, asupra lor insisi. Aceasta este o munca uriasa, de rezultatele careia depinde in mare masura viitorul copiilor.
Analizeaza-ti comportamentul: te comporti ca un adult sau tu insuti nu ai parasit inca rolul de copil? Nu uitati ca timpul copilului trece mai incet. Acesta vede lumea intr-un mod diferit, cu o viteza diferita. Opriti-va si impartasiti procesul de invatare a lumii cu copilul dumneavoastra. Nu transferati problemele dvs. asupra copilului, nu va descarcati pe el daca brusc ceva nu a mers bine la serviciu sau in viata dvs. personala.
Daca aveti impresia ca copilul va manipuleaza si va provoaca, ganditi-va la ce se afla in spatele comportamentului sau. Poate ca acesta este un semnal ca ii lipseste atentia dumneavoastra. Exprimati inhibitiile prin afectiune: „Nu vreau sa te imbolnavesti, asa ca pune-ti o palarie, te rog”. Nu ezitati sa cereti sfaturi de la generatia mai in varsta, nu va straduiti sa fiti parintii ideali si nu va certati pentru greseli, pentru ca toata lumea le are.
Dragostea parinteasca este un sentiment incomparabil, nu cunoaste bariere si devine mai puternica odata cu varsta. Nu e de mirare ca se spune ca copiii vor fi intotdeauna copii pentru parinti, chiar daca ei insisi au deja copii.