Ai luat permisul? Iată ce mai ai de făcut înainte să conduci motocicleta

Obținerea permisului de motocicletă este doar primul pas în aventura pe două roți, dar înainte să pornești la drum mai ai câteva etape importante pe care trebuie să le bifezi pentru a circula legal și în siguranță.

Iată ce ai de făcut înainte să îți pui pentru prima dată casca și să te bucuri de plimbare:

Înmatricularea motocicletei

După achiziționarea motocicletei, înmatricularea este prima formalitate fără de care nu poți circula legal. Procesul presupune obținerea cărții de identitate de la RAR, luarea în evidență la Taxe și impozite, încheierea poliței RCA, plata taxelor aferente și depunerea actelor la serviciul de înmatriculări. Pașii pot fi diferiți în funcție de modul în care ai intrat în posesia vehiculului – nou, second-hand, cumpărat din România sau din afară – și este recomandat să te documentezi despre tot procesul de înmatriculare înainte să ajungi la Direcția generală de conducere și înmatriculări.

La DRPCIV trebuie să completezi o cerere pentru înmatriculare și să ai la tine toate actele: dovada înregistrării în evidențele organului fiscal, actul tău de identitate, copie RCA, documentul care atestă dreptul de proprietate, cartea de identitate a vehiculului (CIV), dovada ITP, taxa pentru plăcuțe de înmatriculare, taxa pentru certificatul de înmatriculare.

După ce ai ridicat plăcuțele și certificatul de înmatriculare, motocicleta este gata de drum.

Echipamentul esențial pentru siguranță

Chiar dacă legea te obligă doar la purtarea unei căști omologate, realitatea este că un echipament complet îți poate salva viața. Începătorii tind să se concentreze mai mult pe motocicletă decât pe protecție, însă echipamentul îți va oferi mai mult confort fizic și psihic. Iată ce ar trebui să ai:

  • cască omologată, care îți va oferi protecție pentru față, bărbie și cap. Dacă ești începător, evită modelele „open face”
  • geacă cu protecții pentru umeri, coate și coloană
  • mănuși rezistente pentru protecție, dar și pentru că îți oferă un control mai bun asupra comenzilor
  • încălțăminte care să îți acopere gleznele.

Verificări tehnice și întreținerea de bază

O motocicletă bine întreținută va funcționa mai bine și îți va oferi un plus de siguranță. Înainte să pleci la drum, ține cont de câteva aspecte esențiale:

  • verifică presiunea din anvelope și gradul de uzură
  • asigură-te că plăcuțele de frână nu sunt uzate și că lichidul de frână este la nivel optim
  • verifică nivelul la ulei și fă schimbul la timp
  • faruri, semnalizări, stopuri – toate trebuie să funcționeze impecabil.

Una dintre cele mai bune practici pentru un motociclist începător este să își programeze reviziile la timp și să învețe să facă micile verificări înainte de fiecare plecare.

Exersează înainte să te avânți în trafic

Chiar dacă ai permisul, fiecare motocicletă se simte diferit. Înainte să pornești prin oraș sau pe drumuri aglomerate, obișnuiește-te cu motorul într-un loc sigur, cum ar fi o parcare goală sau un drum necirculat. Exersează plecările de pe loc, frânarea progresivă, oprirea de urgență și întoarcerile la viteză mică, recomandă The Drive.

Toate aceste exerciții îți cresc controlul și reduc riscurile în primele luni de condus.

Sfaturi utile pentru primele ieșiri cu motocicleta

La primele ieșiri cu motocicleta ar fi bine să eviți orele de vârf și drumurile aglomerate. De asemenea, adaptează viteza la experiența pe care o ai, și nu la motocicletă și păstrează distanța față de vehiculele din față. Un sfat foarte util este să conduci defensiv și să presupui că și ceilalți participanți la trafic nu te văd.

Foto: Unsplash

 

Nu rata

Elena
Elenahttps://ghidul365.ro
Sunt Elena, o optimistă incurabilă și exploratoare a tot ce înseamnă lifestyle. De la rețete delicioase și idei de design interior, până la sfaturi practice pentru o viață mai echilibrată, pe ghidul365.ro aduc o doză de inspirație și autenticitate. Îmi place să cred că fiecare mică schimbare pe care o facem contribuie la un stil de viață mai fericit și mai armonios. Hai să descoperim împreună frumusețea detaliilor care fac diferența!