În pline negocieri pentru pace, cel mai mare producător de arme de asalt din Rusia a anunţat că va testa în condiţii reale de luptă un automat proiectat în timp record.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua Telegram, compania rusă anunță: „Kalaşnikov trimite pentru teste de luptă noua sa mitralieră uşoară RPL-7, de calibrul 7,62 mm şi prevăzută cu o curea de muniţie. Compania a proiectat această armă în timp record şi a adaptat-o pe baza solicitărilor clientului”, spun reprezentanții uzinei, care adaugă și că au format o echipă de specialişti ce se vor ocupa de monitorizarea funcţionării şi întreţinerea armelor şi echipamentelor militare pe „toate sectoarele frontului”.
Pistolul-mitralieră RPL-7 „a fost creat pentru unităţile de asalt ruseşti pe baza mitralierei RPL-20, ţinând cont de tendinţele actuale şi păstrând caracteristicile sale operaţionale şi de luptă, care au fost foarte apreciate de armată”, mai scriu oficialii fabricii Kalașnikov.
Cele mai importante caracteristici ale noii arme sunt forma compactă, greutatea mică, încărcătorul de mare capacitate, o şină care permite instalarea unei game largi de accesorii noi de ochire, ţeava pe care se poate ataşa amortizor şi un pat pliabil și telescopic.
Totodată, muniţia de calibrul 7,62 mm, foarte populară în străinătate, îi creşte mult potenţialul de export. Încărcătorul are 80 de cartuşe pe o curea, iar tragerea a până la 400 de focuri într-un interval scurt nu provoacă încălzirea ţevii.
De asemenea, compania va produce în continuare legendarul AK-47, primul şi cel mai cunoscut și răspândit pistol-mitralieră proiectat de Mihail Kalaşnikov, folosit încă de armatele a 55 de ţări, printre care și România.
Amintim, consorţiul Kalaşnikov este supus acum sancţiunilor din UE, SUA, Marea Britanie şi alte ţări, după invadarea Ucrainei.

Sursă Informateca.ro: Sursa ta de informații actualizate și credibile






