Crescătorii de suine și bovine vor putea depune cererile pentru noile ajutoare financiare începând cu data de 1 septembrie 2026. Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a confirmat că schemele de sprijin au fost promulgate și a anunțat că APIA va publica Ghidul solicitantului în cursul acestei săptămâni.
Autoritățile au finalizat procedurile necesare pentru lansarea programului de sprijin destinat fermierilor români. Decizia vine în contextul în care sectorul zootehnic a fost afectat de scumpirile generate de criza din Orientul Mijlociu.
„Sprijin pentru crescătorii de suine și bovine: cererile vor putea fi depuse începând cu 1 septembrie! Schemele de sprijin inițiate de Ministerul Agriculturii pentru crescătorii de suine și bovine au fost promulgate, iar acum putem trece imediat la implementarea lor. Este vorba despre două sectoare importante, afectate de creșterea costurilor în contextul crizei din Orientul Mijlociu, iar obiectivul nostru este ca sprijinul să ajungă cât mai repede la fermieri”, a transmis Tanczos Barna.
Calendarul depunerii cererilor la APIA
Ministrul a precizat că instituțiile din subordine au stabilit deja calendarul de implementare pentru ca plățile să nu fie întârziate. Fermierii vor avea la dispoziție informații detaliate despre procedura de înregistrare în zilele următoare.
„Astăzi am stabilit măsurile necesare pentru ca, începând cu 1 septembrie 2026, fermierii să poată depune cererile pentru acordarea ajutorului. APIA va publica în cursul acestei săptămâni Ghidul solicitantului, cu toate informațiile necesare privind depunerea cererilor”, a mai declarat oficialul.
Valorile sprijinului pentru fiecare animal
Sumele acordate de stat sunt diferențiate în funcție de specia de animale și de destinația locurilor de cazare din ferme. Pentru crescătorii de porci, plățile se fac per loc de cazare, în timp ce pentru bovine sprijinul se acordă per cap de animal.
Valorile stabilite pentru sectorul suin sunt următoarele:
- 11,9 euro pentru fiecare loc de cazare destinat porcului gras;
- 13,7 euro pentru fiecare loc de cazare destinat animalelor de reproducție (scroafe și scrofițe).
În ceea ce privește sectorul bovin, fermierii vor primi un ajutor în valoare de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină deținută.
Sursă comunicateinpresa.ro
