Autoorganizarea este una dintre condițiile de succes în orice muncă. Principiile care stau la baza autoorganizării în diferite domenii ale vieții sunt studiate de sinergetică. Ce este această, de ce este necesară și de ce este important să aderăm la abordarea să în marketing și în viață de zi cu zi, îți vom prezența în acest articol.
Ce este sinergia?
În sens general, sinergia este un studiu cuprinzător al mai multor ramuri disciplinare care vizează înțelegerea și sistematizarea legilor și principiilor de autoorganizare în sisteme deschise de natură diferită: fizică, chimică, biologică, socială, economică. Domeniul de cercetare al sinergeticii nu poate fi limitat în mod clar, deoarece interesele sale acoperă aproape toate domeniile științelor naturale. Conceptul a fost format de Hermann Haken, un fizician teoretician german.
Autoorganizarea în sinergetică nu este doar capacitatea de a planifică propriile activități și de a se ține de planul pregătit, conceptul este mult mai larg și mai profund. Acesta implică studiul proceselor structurilor spațio-temporale ordonate macroscopic în cadrul unui sistem separat, care se schimbă și se mișcă în mod constant, în momentul în care se apropie de o stare instabilă. Cu alte cuvinte, sinergetică studiază sistemele în momentele în care acestea pot ieși din starea lor obișnuită în anumite condiții. În aceste momente, în absența organizării unui nou plan de acțiune, apare haosul. Sarcina științei este de a crea o astfel de activitate care să aducă procesele în ordine prin regândirea conceptului de haos.
Esență sinergeticii constă în crearea unei imagini fundamental noi a lumii în comparație cu cea oferită de științele clasice. Ea extinde înțelegerea spațiului înconjurător, în concepția să lumea nu este formată din particule elementare că niște cărămizi de materie, spațiul este considerat că un set de procese neliniare. O trăsătură distinctivă a sinergeticii este varietatea abordărilor, iar această nu este o disciplină exactă, ci mai degrabă filosofică, lăsând loc creativității în loc să stabilească formule și ipoteze exacte.
Care este esență sinergiei?
Conceptul de sinergie în acest moment este dificil de formulat fără ambiguitate. Este considerat faptul că această știință este una dintre singurele domenii de cercetare emergente care studiază procesele de autoorganizare și de formare, menținere și descompunere a structurilor în diverse sisteme naturale.
Înțelegerea a ceea ce este sinergia în cadrul unei singure definiții este dificilă pentru mulți. Să încercăm să ajungem la miezul conceptului.
Esență proceselor din sinergetică este un nou dialog între om și natură, adică revizuirea tuturor abordărilor și proceselor. În plus, această abordare a fost stabilită de fizicieni și se potrivește tuturor domeniilor științei și vieții: biologie, chimie, sociologie, politică și marketing. Lumea este în schimbare. Partea materială a vieții este inertă – este dificil să se modifice teoriile stabilite, algoritmii, regulile și fundamentele, obiceiurile – toate acestea necesită timp și ceva efort. Este mai ușor să lași totul așa cum este, dar adevărul este că: de multe ori, așa cum este, nu funcționează așa cum s-a dorit. Sinergetică oferă doar posibilitatea de a reconsidera ceea ce nu mai funcționează, ceea ce va face viață mai convenabilă într-o lume în schimbare.
Cuvântul „sinergie” provine din cuvântul grecesc „synergena”, care înseamnă „asistență, cooperare”. Sarcina sinergeticienilor este de a găsi noi modalități de interacțiune între oameni, obiecte, fenomene pentru a rezolva probleme familiare și a schimbă viziunea asupra lor.
Schimbarea modalităților de interacțiune, căutarea de noi soluții și puncte de vedere sunt relevante nu numai în știință exactă și clasică. Sinergetică este deja integrată în marketing și în planificarea afacerilor. Aceste domenii sunt acum în schimbare datorită noilor tendințe, transformării comportamentului consumatorului și a piețelor în general, care aparțin unei forme libere de autoorganizare.
Exemple de sinergie în viață
Pentru a înțelege mai bine esență și semnificația sinergeticii, va sugerăm să o priviți din punct de vedere practic. Să luăm în considerare trei direcții principale: autoorganizarea în natură inanimată și vie, în viață socială și în schemă generală a evoluției.
Auto-organizarea în natură inanimată
Cu ajutorul sinergeticii, se poate urmări imaginea dezvoltării Universului și se poate derivă un scenariu general pentru evoluția a tot ceea ce există.
Oamenii de știință au propus o teorie conform căreia Universul a apărut că urmare a Big Bang-ului, în timpul căruia s-a format un număr imens de particule superfine care au căzut într-un câmp electromagnetic puternic. Timp de 12,6 miliarde de ani (acestea sunt datele actualizate ale oamenilor de știință cu privire la vârstă Universului nostru), aceste particule au interacționat, s-au combinat între ele și au format forme de viață din ce în ce mai complexe – electroni, celule, microorganisme, minerale etc. Ultima etapă a evoluției este omul.
Istoria dezvoltării Universului este o lupta condiționată între ordine și haos. Această lupta a avut succes – procesele de autoorganizare au dus la apariția unor structuri mai complexe. În prezent, aceste procese nu au dispărut, ele continuă să apară, dar în lumea materiei complexe, ele devin din ce în ce mai profunde.
În natură anorganică, primul exemplu dovedit de autoorganizare a fost dat de omul de știință H. Bernard. El a efectuat un experiment cu mercur: a turnat metalul lichid într-un vas plat, din partea de jos a căruia a fost instalată încălzirea. Când diferența de temperatura dintre straturile superioare și inferioare de mercur a atins un nivel critic, substanță s-a descompus de jos în prisme cristaline regulate sub formă de hexagoane, a căror înălțime și latura se aflau într-un raport identic.
Aceste structuri sunt denumite „celule Bernard”, după numele descoperitorului lor. Acesta este un exemplu clasic clar de autoorganizare în natură inanimată. Din haosul molecular, în anumite condiții, s-a obținut o nouă structura. Acesta este principiul principal al sinergeticii.
Alte fenomene naturale se formează în conformitate cu un principiu similar:
- Fulgii de zăpadă (fiecare are strict 6 raze, identice între ele pe un fulg de zăpadă, dar modelele nu se repetă).
- Norii de abur la o anumită presiune și încălzire formează o formă vizibilă – o acumulare de suspensii de apă.
- Formațiuni vulcanice sub formă de mănunchi, de exemplu, Devils Tower Național Monument din SUA și „Podul uriașilor” din Irlanda.
- Galaxii și alte universuri din spațiu.
Principiile sinergeticii au funcționat cu mult înainte de apariția să că știință. Inclusiv în viața sălbatică.
Sinergetica în mediul natural și social
Natură vie a început cu transformarea materiei anorganice – apă, minerale și elemente chimice, sau, mai degrabă, cu interacțiunea acestora. Toate organismele vii sunt sisteme cu un grad ridicat de neechilibru care consumă energie și materie din mediul înconjurător. Un exemplu de autoorganizare este apariția populațiilor și a sistemelor de organisme vii care interacționează strâns între ele pe același teritoriu și care sunt conectate prin circulația substanțelor și fluxul de energie.
Un exemplu mai apropiat de autoorganizare în viață sălbatică este activitatea creierului uman, sau mai degrabă, procesele creative și gândirea.
În mediul social, un exemplu viu de autoorganizare este economia, unde concurență este un sistem staționar deschis sau de non-echilibru. Conceptele și imaginile sinergeticii sunt utilizate în studiul formațiunilor ideale – artă, limbaj, cunoaștere etc.
Schemă universală de evoluție
Sinergetică ajută la structurarea procesului de evoluție.
În stadiul inițial al evoluției oricărui proces, dezvoltarea are loc lent și previzibil. La un moment dat, există o acumulare de energie sau de influență externă până la o valoare critică, se produce o schimbare rapidă a parametrilor și a stării sistemului, gradul de stabilitate scade. În acest moment, cel mai mic impact asupra sistemului poate duce la o nouă rundă de evoluție, dezvoltarea să se poate schimbă și se poate desfășura conform unui scenariu diferit, în care, după un timp, va apărea și o stare de repaus și chiar mai târziu se va repetă procesul de bifurcație (restructurare calitativă sau metamorfoza).
Sinergetică în schemă evolutivă
Bifurcația este o sursă de creștere a diversității tuturor formelor de materie și de complicare a organizării acesteia. Datorită prezenței sale, probabilitatea de evoluție inversă tinde spre zero. Acest lucru implică un alt fapt fundamental – nu numai în procesul evolutiv este imposibilă reversibilitatea , ci și în timp.
În termeni generali, procesele sinergice din natură sunt logice și echitabile pentru materia neînsuflețită, vie și sfera socială, precum și devin în mod continuu forme mai complexe de auto-organizare. Este direcționala și ireversibilă. În cursul autoorganizării, vechile structuri sunt sfâșiate și apar noi forme de materie cu proprietăți deja noi, dar cu calități vechi, doar că cu o formă nouă. Un exemplu este apă din aer, care, atunci când se schimbă temperatura și presiunea, se acumulează în abur (nor) sau formarea structurilor în formă de fagure de miere în natură. Există multe exemple de autoorganizare și sinergetică.
Principii de auto-organizare
Alegerea principiilor metodologice de autoorganizare se bazează pe două reguli:
Principiile sinergeticii sunt legate în buclă de cauzalitate, ele se determina unele prin altele. În ciuda acestui fapt, aici nu este permis un cerc logic vicios. De exemplu, o gena nu poate fi definită fără a utiliza conceptul de sistem al unui organism, deoarece face parte chiar din acest sistem. Să luăm paradoxul „oul și găîna” în același sens.
Nu ar trebui să existe multe principii, astfel încât persoană care le aplică să poată urmări fiecare dintre ele pentru respectarea lor în viață reală.
Procesele evolutive sunt exprimate printr-o serie de calități opuse în schimbare – de la ordine la haos în sistem, trecerea la un nivel calitativ nou, apoi ordonarea (autoorganizarea) și din nou dezvoltarea. Momentul ordinii este denumit convențional “Geneza” și este desemnat că fiind cea mai lungă etapă. Haosul este criză și devenire. În același timp, ordinea poate fi găsită în haos, precum și în ordinea particulelor de haos, în funcție de proporțiile în care acestea sunt amestecate. Iar durata relativ scurtă a dezordinii se datorează naturii – această este securitatea pe care evoluția însăși o creează pentru a menține performanță condiționată a sistemului, deoarece în timpul unei crize îndelungate această se epuizează și își pierde proprietățile adaptative .
Metodele sinergeticii sunt universale, ele explică toate etapele evoluției și autoorganizarii, aceste abordări sunt descrise în șapte principii de baza: primele două dintre ele se referă la stadiul de “Ființă”, următoarele cinci – la stadiul de “Formare”.
Homeostatic
Homeostazia este înțeleasă că fiind menținerea funcționarii Ființei în cadrul traseului spre scopul sistemului. Această mișcare este facilitată de anumite semnale corective care nu permit sistemului să se rătăcească din cauza unor reacțîi negative. Această este o consecință a teoriei lui N. Wiener, care spune că fiecare sistem are un scop al existenței.
Un exemplu de homeostaticitate: creaturile cu sânge cald își mențîn temperatura corpului în orice condiții exterioare, pilotul automat al unui avion menține cursul și altitudinea aeronavei, verificând în permanentă cu ajutorul giroscopului, chiar și atunci când există condiții de vânt puternic.
Programul de obiectiv în sinergetică se numește atractor. Principiul de funcționare este interesant: atractorul însuși în spațiul de stări este reprezentat de un anumit set, dar mai mic decât spațiul. În același timp, stările apropiate sunt atrase de el în așa-numitul bazin al atractorului. Atractorul există doar în sistemele deschise care disipă energie și informații; el descrie comportamentul final al sistemului însuși.
Principiul homeostatic combină ideile ciberneticii și ale analizei sistemelor.
Ierarhie
Al doilea principiu al sinergeticii, referitor la “Ființă”, adică la ordine.
Ierarhia lumii poate fi urmărită pretutindeni: scalarea lungimilor (milimetri, centimetri, decimetri, metri etc.), la fel și timpul, ascensoarele sociale. Această înseamnă că totul în Univers nu ia o formă haotică, ci una ordonată, cu o treaptă relativă de aproximativ 100. Toate sistemele, de la quark până la organismele vii, urmează scară Weiskopf după acest principiu.
În ierarhii, natură compozită a nivelurilor superioare este rațiunea de a fi a sistemelor. Cu alte cuvinte, ceea ce pentru structurile inferioare este ordine, pentru cele superioare este un element de haos fără structura. Cosmosul structurii anterioare este haos pentru următoarea. Într-un lanț, lucrurile arată astfel: nucleonii sunt formați de quark, nucleele sunt formate din nucleoni, atomii – din nuclei și electroni, moleculele – din atomi. Societatea este formată din oameni, limba este formată din cuvinte și texte, ideile sunt formate din opinii și puncte de vedere.
Timpul joacă un rol esențial în ierarhiile sistemului. Și el construiește anumite modele: schimbările de lungă durata le guvernează pe cele care trăiesc mai puțîn în durata. Nivelul de deasupra controlează nivelul de dedesubt. Acest principiu poate fi urmărit în viață reală: vârfurile ierarhice ale puterii, familiile au o mare putere asupra structurilor inferioare. Particulele care se mișcă haotic se adaugă la o rafală de vânt tangibilă, ea transporta aceste molecule chiar pe distanțe mari, răspândind indivizii din populație. La fel se întâmplă și în societate: cultură și tradițiile sunt reproduse de generații în multe familii.
Pe de altă parte, nu toate procesele sunt dependențe de timp. De exemplu, diferite procese depind de ciclul zilnic sau lunar de pe planetă, dar nu și de pulsul și respirația unei persoane. Copiii, atunci când cresc, trăiesc independent și formează noi legături de familie, slăbind legăturile de clan. Chiar și Universul a fost cândva o singură entitate, dar acum s-a fragmentat în stele, planete și alte entități.
Ierarhia nu poate fi stabilită o dată pentru totdeauna. Atunci când apare nevoia de haos și de “Creație”, întră în joc alte principii care caracterizează faza de transformare.
Neliniaritate
Principiul care, împreună cu cele ulterioare, a fost respins de știință tradițională. Linearitatea se referă la o serie de idealuri și simplitate. Fizicienii și matematicienii au acționat pe baza acestui principiu, străduindu-se să reducă soluția problemelor la un comportament liniar. Acest lucru este posibil în apropierea poziției de echilibru a sistemului. Exemplele ne sunt cunoscute de la școală:
· oscilațiile pendulului;
· mișcarea uniform accelerată sau uniformă a corpurilor;
· ecuații diferențiale liniare.
Linearitatea da o idee plata despre simplitatea lumii, nu necesită cunoștințe profunde și efort pentru a înțelege acest lucru. Dar într-o lume în care totul este liniar, atomii nu vor pierde electroni, reacțiile chimice nu vor avea loc, oamenii nu își vor schimbă atașamentele, a crea ceva nou pur și simplu nu va fi util, a crea ceva nou va fi imposibil.
Pronosticurile oamenilor sunt în mare parte liniare: prognoza meteo, predicția rezultatelor jocurilor – acestea se bazează pe experiență trecută de observare a semnelor, pe poziția norilor și a luminilor, pe acțiunile deja efectuate de echipa de jucători în jocurile anterioare etc. Adesea, așteptările nu sunt îndeplinite. Creierul nostru funcționează liniar pentru că este mai ușor așa.
Limitele integrități obiectului, distrugerea și absorbția provoacă efecte neliniare. Fenomenul se manifestă în apropierea limitei de existența a sistemului înainte de distrugerea sau transformarea acestuia. Bandă elastică își pierde elasticitatea înainte de a se rupe. Tranziția între stările de homeostazie este posibilă la granița lor comună, unde au loc unele evenimente. Aici funcționează regulă: cu cât atracția este mai puternică și cu cât zona de homeostazie este mai mare, cu atât mai dificil este obstacolul care trebuie depășit pentru a intră într-o nouă etapă de evoluție.
Este mai ușor să faci ceea ce trebuie decât să înveți din nou. Relațiile umane sunt neliniare, deoarece există limite ale sentimentelor, emoțiilor, pasiunilor, în apropierea cărora o persoană poate deveni inadecvată, apare o stare de pasiune și nebunie. În activitatea colectivă, interacțiunea este, de asemenea, neliniară, astfel încât selectarea partenerilor, colegilor, membrilor echipei și a contrapartilor nu este întotdeauna cea mai ușoară sarcina. Luarea deciziilor este, de asemenea, un exemplu de fenomen neliniar.
Un exemplu viu al ciocnirii înțelegerii linearității și neliniaritatii este iluzia gândirii liniare sub formă atingerii infinitului. Vorbim despre jocurile de noroc, participarea la piramidele financiare, credință în progresul material al societății. Graficele oamenilor de știință sunt o teorie de neînțeles, ele sunt liniare și de înțeles, dar în realitate totul se întâmplă diferit și în cele mai multe cazuri o persoană va fi dezamăgită.
Situațiile de criză ale timpului nostru necesită o abordare neliniară pentru a rezolva majoritatea problemelor care apar la diferite niveluri ale societății.
Deschidere
Este imposibil să se neglijeze interacțiunea sistemului cu mediul înconjurător. În natură, toate sistemele sunt deschise. Un sistem închis nu își sporește ordinea, iar un Univers închis în haos va pieri cel mai probabil. Oamenii și toate organismele vii creează ordine în interiorul și în jurul lor prin creșterea dezordinii generale.
Deschiderea permite sistemelor să se dezvolte de la simplu la complex, să lanseze un program de creștere. Nivelul ierarhic se poate schimbă doar atunci când participanțîi sistemului interacționează cu materia, informația, haosul. Atunci când se trece de la o poziție de homeostazie la altă în locuri de neliniaritate, sistemul va deveni totuși deschis, chiar dacă inițial era închis.
Instabilitate
Instabilitatea în sinergetică a fost mult timp considerată un defect de sistem. În mecanismele mașinilor există așa-numitele puncte „moarte” care trebuie să fie sărite prin inerție. Această este o sarcina inginerească dificilă, care în epoca noastră a început să fie realizată de roboți și de sisteme de învățare care percep comportamente diferite.
Stările și traiectoria programului sunt instabile dacă unele abateri ale acestuia cresc în timp. Un pendul inversat este un simbol al instabilității, este gata să cadă într-o singură direcție sub o acțiune externă minimă sau datorită unei schimbări de temperatura a pendulului însuși, deși nesemnificativă. În astfel de momente, soarta sistemului poate fi influențată dacă știți ce ii poate schimbă comportamentul și în ce direcție.
Haosul dinamic și structurile fractale au fost descoperite după definirea instabilității, ceea ce a dat peste cap lumea științei. În istorie, cu ajutorul ei, determinăm rolul individului, generăm informații. În natură, punctele de instabilitate sunt omniprezente în zonele de turbulență.
Ierarhia dinamică
Ierarhia dinamică unește principiile de supunere și de devenire. Ea este luată în considerare în interacțiunea a două sau mai multe niveluri ale sistemului. Această stare este similară cu “Ființă”, dar cu o variabilă de timp scurtă, deoarece esență procesului este tranziția către un nou nivel de dezvoltare evolutivă. În același timp, structurile ierarhice pierd. Se pare că mișcarea sistemului nu este verticală, ci orizontală.
Un exemplu de ierarhie dinamică este schimbarea formei apei care are loc la anumite praguri de temperatura, în punctele în care are loc o tranziție de faza de la vapori la lichid, de la lichid la gheață și viceversa.
Momentul dintre trecut și viitor este un punct de tranziție la nivel micro – o întreagă epoca de schimbare și transformare. În cadrul acestuia, există o alegere sau o selecție evolutivă a alternativelor pentru dezvoltarea nivelului macro, acestea sunt chestiuni de studiere a teoriei haosului termodinamic.
Observabilitate
Al șaptelea principiu al sinergiei este observabilitatea. Acesta subliniază relativitatea și limitările opiniilor, ideilor noastre despre sistem. Conform teoriei relativității, unitățile de măsură obișnuite pentru fiecare dintre noi sunt diferite. Sinergetică explică acest lucru prin relativitatea interpretării la scară de observare la rezultatul pe care o persoană se așteaptă să îl vadă, iar această este o problema de interpretare, că litografiile lui Maurice Escher. În mod convențional, știință este liberă de interpretări libere, se străduiește să obțină certitudinea, dar știință este creată de oameni a căror capacitate de percepție este atât de diferită.
O descriere holistică a sistemului ierarhic este obținută din interacțiunea dintre mai mulți observatori la diferite niveluri.
De ce este util să știm acest lucru?
Principiile sinergeticii, la prima vedere, sunt greu de înțeles și de perceput din cauza structurii liniare a minții noastre. Cu toate acestea, dacă aprofundezi întrebările, multe aspecte ale vieții devin clare: de ce și în ce condiții se produc anumite evenimente în viață de zi cu zi, în afaceri și în alte munci. Oamenii de știință explorează procesele de autoorganizare în diverse domenii.
Una dintre cele mai solicitate este cercetarea în afaceri și marketing, relevanță pentru punerea în aplicare în activitățile economice ale oricărei întreprinderi. În plus, cunoașterea principiilor și conceptelor sinergice ajută la o mai bună înțelegere a proceselor propriului psihic și comportament, la moderarea așteptărilor față de ceea ce se întâmplă în jur, la înțelegerea celor din jur și a acțiunii structurilor în care ne aflăm.
Cunoașterea sinergeticii a mișcat deja marile minți ale oamenilor de știință, care au început să revizuiască descoperirile făcute anterior în domeniile fizicii, chimiei și astronomiei.
Într-un sens mai „pamântesc”, sinergetică este necesară politicii și afacerilor. Astfel, o analiză a unor teorii economice existente a arătat că pentru gestionarea întreprinderilor moderne, în care are loc o interacțiune, inclusiv prin intermediul canalelor de comunicare electronică, ar trebui să se utilizeze sisteme de inteligență artificială mulți-agent care se pot auto-organiza, auto-dezvoltă și reglementa. Unii oameni de știință propun înlocuirea muncii umane cu roboți, alții sistematizează muncă oamenilor prin introducerea unor sisteme complexe.
