România și Bulgaria ar putea construi încă un pod peste Dunăre

Premierul Ilie Bolojan a discutat cu prim-ministrul bulgar, Rossen Jeliazkov despre necesitatea unui al doilea pod peste Dunăre, la Ruse.

 

Tot la întâlnirea lor directă, cei doi șefi de guvern au vorbit și despre securitatea maritimă la Marea Neagră, pe lângă „consolidarea cooperării bilaterale”, cu accent pe proiectele de transport și pe îmbunătățirea navigației pe Dunăre.

Acest pod secundar tot din zona Ruse este necesar pentru reducerea aglomerației din punctul actual de trecere. Astfel, s-a ajuns la un acord pentru crearea unui grup de lucru comun, care va analiza și coordona proiectele transfrontaliere următoare:

„De asemenea, au convenit intensificarea cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Bulgaria, semnat la 15 martie 2023, și în domeniul securității maritime la Marea Neagră, pentru protejarea libertății de navigație și a comerțului”, scrie tot în comunicatul guvernului român.

Totoată, Ilie Bolojan i-a mulțumit omologului său și pentru sprijinul acordat în deschiderea Consulatului Onorific al României la Ruse, care va acoperi regiunile Ruse, Veliko Tărnovo și Plevna.

În altă ordine de idei, într-o declarație pentru jurnaliști la Parlament, copreședinte al partidului „Da, Bulgaria” – Ivaylo Mirchev, a descris doborârea dronelor rusești deasupra Poloniei drept o evoluție extrem de periculoasă și a îndemnat bulgarii să înțeleagă că războiul nu este unul îndepărtat: „Trebuie să încetăm să mai credem că Putin este un prieten al Bulgariei. Intențiile lui sunt clare și trebuie să sprijinim Ucraina prin toate mijloacele posibile”, a subliniat oficialul bulgar.

Sursă Informateca.ro: Sursa ta de informații actualizate și credibile

Nu rata

Elena
Elenahttps://ghidul365.ro
Sunt Elena, o optimistă incurabilă și exploratoare a tot ce înseamnă lifestyle. De la rețete delicioase și idei de design interior, până la sfaturi practice pentru o viață mai echilibrată, pe ghidul365.ro aduc o doză de inspirație și autenticitate. Îmi place să cred că fiecare mică schimbare pe care o facem contribuie la un stil de viață mai fericit și mai armonios. Hai să descoperim împreună frumusețea detaliilor care fac diferența!