Putin susţine că trupe franceze luptă alături de armata rusă

Vladimir Putin a declarat miercuri că „anumiţi cetăţeni ai Republicii Franceze” luptă „alături” de soldaţii ruşi pe frontul ucrainean, relatează agenţia oficială de presă rusă Tass.

Potrivit preşedintelui rus, aceşti cetăţeni francezi „şi-au numit unitatea, la fel ca bunicii şi străbunicii lor, «Normandia-Niemen»”, cu referire la unitatea de aviatori francezi care au luptat împotriva Germaniei naziste alături de armata sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Ceea ce este important este că întotdeauna au existat oameni care au împărtăşit – şi încă împărtăşesc – principiile şi valorile noastre. Oameni care sunt alături de noi”, a insistat Vladimir Putin.

Preşedintele rus, care face numeroase referinţe istorice pentru a-şi justifica invazia în Ucraina, descrie în mod regulat autorităţile ucrainene drept „naziste”.

Aceste noi declaraţii au loc cu doar câteva zile înainte ca Rusia să sărbătorească Ziua Victoriei, care comemorează capitularea Germaniei naziste în faţa aliaţilor şi a URSS la 9 mai.

Cu această ocazie, Vladimir Putin a anunţat un armistiţiu pe frontul din Ucraina timp de trei zile, între 8 şi 10 mai, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţând o „tentativă de manipulare”.

Sursă Informateca.ro: Sursa ta de informații actualizate și credibile

Nu rata

Elena
Elenahttps://ghidul365.ro
Sunt Elena, o optimistă incurabilă și exploratoare a tot ce înseamnă lifestyle. De la rețete delicioase și idei de design interior, până la sfaturi practice pentru o viață mai echilibrată, pe ghidul365.ro aduc o doză de inspirație și autenticitate. Îmi place să cred că fiecare mică schimbare pe care o facem contribuie la un stil de viață mai fericit și mai armonios. Hai să descoperim împreună frumusețea detaliilor care fac diferența!