Imaginea clasică a depresiei cu cineva imobilizat în pat, incapabil să funcționeze, plângând constant, corespunde doar unora dintre cei care trec prin această afecțiune.
Mulți oameni cu depresie merg zilnic la muncă, își cresc copiii, ies cu prietenii și par din exterior perfect funcționali, în timp ce în interior duc o luptă pe care nimeni din jur nu o bănuiește. Aceasta se numește depresie funcțională sau depresie de mare funcționalitate. Nu este un diagnostic oficial în manualele de psihiatrie, dar descrie exact acest tipar: persoane care întrunesc simptomele depresiei, oboseală, lipsă de interes, concentrare redusă, vinovăție, tulburări de somn, dar care continuă să funcționeze la un nivel ridicat, uneori chiar excepțional, la muncă sau în viața socială. Diferența față de depresia clasică nu ține de severitatea reală a suferinței interioare, ci de capacitatea persoanei de a o masca și de a merge mai departe. Riscul principal al acestei forme de depresie este tocmai amânarea tratamentului. Pentru simptomele cel mai des întâlnite în depresia clasică, precum incapacitatea de a te mai ridica din pat, majoritatea oamenilor recunosc rapid nevoia de ajutor. Pentru forma funcțională, unde persoana continuă să performeze aparent normal, semnalul de alarmă lipsește adesea complet, iar mulți ajung la un specialist abia atunci când epuizarea devine copleșitoare sau când simptomele se agravează suficient de mult încât nu mai pot fi ignorate.
Simptomele cele mai frecvente în aceste cazuri diferă adesea de imaginea populară a depresiei. În loc de tristețe vizibilă și plâns, apar iritabilitate crescută și toleranță scăzută la frustrare, numbness emoțional, adică o senzație de amorțeală sau detașare, mai degrabă decât emoții intense, și o oboseală constantă pe care mulți o pun pe seama stresului, a somnului insuficient sau a vieții de adult. Dificultățile de concentrare sau gândirea încetinită sunt frecvent atribuite vârstei sau lipsei de organizare, nu unei probleme de sănătate mintală. Unul dintre motivele pentru care acest tip de depresie rămâne atât de des neobservat este chiar identitatea persoanei afectate. Cei care funcționează la un nivel ridicat se identifică puternic cu productivitatea și competența lor, iar fraza „nu am de ce să mă plâng” devine dovada pe care și-o oferă singuri împotriva legitimității propriei suferințe. Cu cât reușesc să funcționeze mai bine în exterior, cu atât devine mai greu, atât pentru ei, cât și pentru cei din jur, să recunoască faptul că ceva nu este în regulă.
Acest tipar se poate suprapune cu tulburarea depresivă persistentă, cunoscută și sub numele de distimie, o formă de depresie cronică, de intensitate mai redusă, care durează cel puțin doi ani, spre deosebire de episoadele de depresie majoră, mult mai intense, dar de obicei mai scurte. Fără intervenție, depresia funcțională poate rămâne la acest nivel moderat ani întregi sau poate evolua, în timp, spre o depresie majoră, cu simptome mult mai severe.
O cercetare realizată pe 120 de participanți cu depresie de mare funcționalitate a arătat că 60% dintre aceștia prezentau un tipar clar al acestei forme de depresie, iar 14% o formă chiar mai accentuată, confirmând că funcționarea aparent normală poate coexista cu un nivel mare de suferință depresivă, adesea nerecunoscută nici măcar de persoana care o trăiește.
Foto: Pexels
