Cum poți să îți amenajezi un duș de lux chiar la tine în baie?

Timpul petrecut în baie este întotdeauna un bun prilej de relaxare. Însă pentru a putea percepe baia precum un centru de relaxare, e nevoie să faci ajustări, să alegi elemente cât mai elegante și să creezi un ambient cât mai plăcut. O baie de lux îți va oferi un confort sporit și va fi apreciată de întreaga familie.

Dacă ești în prag de amenajare și nu știi ce alegeri să faci astfel încât să obții rezultatul mult dorit, specialiștii în design interior au câteva sfaturi pentru tine. Pentru început, alege obiecte de calitate superioară. Acestea sunt mai ușor de remarcat și au un aspect elegant. Poți începe prin a alege o cădiță duș compozit cât mai mare, pe care să montezi un perete înalt de sticlă. Mai apoi, completează cu accesorii care se remarcă prin simpla prezentă.

Pentru a te simți bine în baie, e important să îți pui amprenta asupra decorului, să optezi pentru obiecte sanitare și accesorii care îți plac și să fii cât mai original în alegeri. De altfel, e necesar să ții cont de ultimele noutăți. În prezent, sunt la modă cabinele de duș mari și dreptunghiulare. Fiind disponibilă pe piață o gamă atât de variată de cădițe duș dreptunghiulare, cu siguranță vei găsi dimensiunea ideală spațiului disponibil. Acest lucru este valabil și în cazul peretelui de sticlă și a celorlalte obiecte sanitare.

Cabina de duș poate fi elementul central al băii dacă are un design atrăgător. Astfel că, atunci când o alegi asigură-te că pui accentul pe calitatea materialelor și a finisajelor. Aceste aspecte fac diferența între o baie amenajată minimalist și una luxoasă.

Alegerea cădiței de duș

Când alegi cădița de duș trebuie să ții cont de spațiul disponibil din baie și de modul de montaj. Pentru băile mari, ai posibilitatea să alegi cădițe duș dreptunghiulare, care au și peste 150 cm lungime.

Materialul de fabricație este un alt reper în alegerea cădiței. E bine de știut că sunt mai multe tipuri de materiale care se folosesc în procesul de fabricare. Compozitul este un material mai rezistent, care nu se uzează atât de repede și nu se sparge precum acrilul sanitar. Deși este mai scump, este ideal pentru băile luxoase.

Un alt aspect de care ai putea să ții cont atunci când vrei un duș de lux constă în alegerea unei cădițe de înălțime redusă. Cădițele joase arată cu mult mai bine în băile luxoase.

Peretele de sticlă – un accesoriu original

În detrimentul cabinelor clasice, poți alege un perete de sticlă pentru a-l monta pe cădița de duș. Arată foarte elegant și oferă băii o notă în plus de originalitate. În plus, se completează de minune cu restul obiectelor de lux din baie și prezintă mai multe beneficii decât ai fi crezut!

Fiindcă reflectă lumina, paravanele de sticlă ajută la o mai bună luminozitate în baie. Neavând prea multe îmbinări, sunt mai ușor de întreținut. Spre deosebire de dușurile clasice, unde se acumulează murdărie pe la colțuri și în zona rolelor de la uși, la pereții de sticlă nu mai întâmpini aceste probleme.

Detaliile contează

Pentru a obține o baie cât mai luxoasă, e foarte important să acorzi atenție chiar și celor mai mici detalii. Pune accent pe finisajele fiecărui obiect și accesoriu introdus în baie, ai grijă să fie toate marginile perfecte, să existe simetrie și mai ales să te axezi asupra unui stil de amenajare. Ideal ar fi să optezi pentru obiecte și accesorii care se completează reciproc și care formează împreună o imagine de ansamblu cât mai reușită.

Nu rata

Greșeli frecvente când alegi un aer condiționat

Când temperaturile de afară încep să urce vertiginos, confortul...

Stilul scandinav: cum îl aplici corect acasă

Stilul scandinav îți poate transforma casa într-un spațiu liniștit...

Cum creezi un colț de relaxare acasă

Visezi la un refugiu intim în propria locuință, unde...
Elena
Elenahttps://ghidul365.ro
Sunt Elena, o optimistă incurabilă și exploratoare a tot ce înseamnă lifestyle. De la rețete delicioase și idei de design interior, până la sfaturi practice pentru o viață mai echilibrată, pe ghidul365.ro aduc o doză de inspirație și autenticitate. Îmi place să cred că fiecare mică schimbare pe care o facem contribuie la un stil de viață mai fericit și mai armonios. Hai să descoperim împreună frumusețea detaliilor care fac diferența!