Vrei să faci o schimbare în bine în viața ta, dar nu știi de unde să începi? Toți avem obiceiuri nocive care ne afectează starea de bine, dar de cele mai multe ori, mici ajustări deja vor aduce o diferență semnificativă. Lipsa de energie, iritabilitatea sau senzația că nu ești „în formă” pot avea legătură directă cu rutina ta.
Partea bună? Nu trebuie să îți schimbi viața complet. Este suficient să înlocuiești câteva obiceiuri cu alternative mai echilibrate.
Fumatul
Fumatul clasic este unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri care afectează starea generală. Pe lângă mirosul persistent, acesta poate duce la disconfort respirator și la senzația de oboseală. Un alt aspect negativ legat de fumatul tradițional este că sunt numeroase boli asociate cu acest obicei.
Indicat este să renunți complet, dar pentru cei care nu pot face această schimbare există opțiuni moderne care pot îmbunătăți experiența. De exemplu, dispozitivele care încălzesc tutunul în loc să-l ardă reduc cantitatea de gudron și alte substanțe nocive inhalate. Dacă vrei să afli mai multe despre aceste alternative și varietatea de opțiuni disponibile, poți să descoperi mai multe pe Luzan.ro.
Lipsa hidratării
Un obicei aparent banal, dar extrem de important. Lipsa hidratării corespunzătoare duce la oboseală, dureri de cap și chiar dificultăți de concentrare. Ca să corectezi acest comportament, începe ziua cu un pahar de apă și ține mereu o sticlă la îndemână.
Cafeaua consumată în exces
Cafeaua este o băutură pe care o consumi când te relaxezi, dar și atunci când vrei să te concentrezi sau când ieși în oraș. Astfel, unii adulți ajung să consume și 3-4 căni de cafea pe zi. Deși este un aliat important, consumată în exces, devine un factor de stres pentru organism. Încearcă să înlocuiești a doua sau a treia cafea cu ceaiuri sau apă cu lămâie. De asemenea, bea cel puțin un pahar cu apă atunci când savurezi această băutură ca să nu te deshidratezi.
Sedentarismul
Stai pe scaun ore întregi la birou fără să te miști? Trebuie să știi că asta îți afectează atât postura, cât și starea de sănătate. Specialiștii spun că este la fel de periculos ca fumatul din cauza efectelor nocive pe care le produce. Printre problemele pe care le poate cauza acest comportament, Betterhealth menționează și creșterea în greutate. Chiar dacă faci cât de cât mișcare pe parcursul zilei, dar cea mai mare parte a zilei o petreci stând, nu este suficient pentru a preveni efectele adverse. Un alt aspect menționat de ei este legat de dezvoltarea anxietății și a depresiei, deoarece lipsa mișcării impactează inclusiv la nivel psihic. Poate cel mai îngrijorător aspect al sedentarismului este posibilitatea de a dezvolta anumite tipuri de cancer, diabet sau boli de inimă.
Orele petrecute în rețelele social media
Deși numărul de ore petrecute pe social media poate varia în funcție de vârstă, timp liber disponibil și alte criterii, în general, un adult petrece cam 2-3 ore pe zi în astfel de aplicații. Pare că e un timp petrecut pentru socializare, dar în realitate nu este nici productiv, nici benefic. Majoritatea petrec acest timp dând scroll pe social media fără un scop anume. La fel ca și sedentarismul, acest comportament crește șansele de a dezvolta anxietate, depresie, încredere de sine scăzută și nu numai. Ca efect indirect, promovează și lipsa de mișcare, deoarece orele petrecute în fața ecranului înseamnă lipsă de activitate.
Ce trebuie să faci? Alege o aplicație care îți limitează treptat accesul pe astfel de platforme. Dacă în mod normal petreci două ore pe zi, setează timpul la 90 de minute și scade limita o dată la câteva zile. Ar fi bine să petreci maximum 30-60 de minute în aplicații de acest fel, iar restul timpului să îl folosești pentru activități benefice: sport, timp petrecut cu familia sau prietenii ori somn odihnitor pe timpul nopții.
Așadar, dacă vrei să îți îmbunătățești stilul de viață, începe cu aceste obiceiuri. Pe măsură ce vei rezolva aceste aspecte, o să observi mai multe beneficii care te vor ajuta să continui parcursul. Cum știi că ești pe drumul cel bun? Vei observa că somnul este mult mai odihnitor, condiția fizică mai bună, iar starea de spirit devine mai veselă.
Sursa foto: Pexels






